FOTO Cine sunt cei din spatele conceptului de Gala Voluntariatului? / Diana Onosă: „Ne dorim ca voluntariatul să conteze și în România”

Șase tineri din Galați au pornit o amplă mișcare de creștere a voluntariatului din România și recunoaștere publică anuală a persoanelor care se implică în comunitate. Majoritatea dintre ei sunt liceeni la unități de învățământ de prestigiu din Galați.

Organizația tinerilor, Comunitatea ONedu România, a dat start nominalizărilor pentru Gala Voluntariatului din România, cel mai amplu eveniment cu și despre voluntari din anul 2022. Ca în cazul oricărui eveniment, ideea este concepută de o echipă de oameni. Astăzi ne-am propus să cunoaștem organizatorii evenimentului, ce și-au propus și care este motivația de a se implica.

Cosmin Andrei, Project Manager

Cosmin Andrei este unul din inițiatorii evenimentului, care și-a asumat să coordoneze întreaga echipă și să comunice cu publicul despre scopul ideii lor. Totodată acesta este și Președintele Comunității ONedu România.

Cosmin ne spune că „ne dorim să ajungem la comunitățile locale, acolo unde tinerii se implică și fac lucruri frumoase pentru localnici. Pentru acest lucru avem nevoie de societatea civilă să ne transmită activitățile acestora. Noi creăm mediul propice să premiem și să obținem statistici despre voluntariatul din România, iar organizațiile ne transmit poveștile din comunitate.”

Diana Maria Onosă, Asistent proiect

Diana Onosă este printre primele persoane care a acceptat invitația de a lua parte la dezvoltarea unei simple idei, fiind totodată principalul pilon în relațiile publice întreprinse de către organizatorii evenimentului.

Diana ne spune că „ne dorim ca voluntariatul să conteze și în România. Vreau ca, atunci când voi ieși de pe băncile liceului, să îmi fie recunoscute skillurile pe care le-am căpătat în cadrul activităților de voluntariat. Asta își doresc tinerii din România și vom milita prin intermediul evenimentului pentru a găsi soluții să certificăm într-o formă în care chiar contează.”

Lucian Vicol, Director logistică

Lucian este student în anul I la Academia de Studii Economice București și își dorește să aibă propria companie în viitor. S-a alăturat echipei în calitate de responsabil cu logistica și comunicarea cu participanții, cu dorința de a dobândi skilluri de management.

Lucian spune că „în România tinerii nu știu despre oportunități care îi ajută în dezvoltarea personală și profesională. Până să cunosc persoane din Comunitatea ONedu România, nici nu m-aș fi gândit că voi face voluntariat pentru educația și tinerii din țară. Gala reprezintă portița excelentă de a deschide drumul tinerilor și nu numai către voluntariat.”

Georgel Matei, asistent logistică

Georgel este pasionat de tineret și oportunitățile europene pe care le au aceștia. Se dezvoltă adesea prin program Erasmus și este printre persoanele care a pus cap la cap idei pentru Gala Voluntariatului din România. Își propune să încurajeze tinerii să se implice în comunitate și zi de zi le spune persoanelor pe care le întâlnește cât de mult l-a ajutat voluntariatul.

Geogel spune că „îmi place să mă implic în orice domeniu. De la evenimente sportive, până la educație și voluntariat. Motivul pentru care am decis că e momentul să depun efort pentru o gală națională cu și despre voluntari este tocmai pentru ajutorul care mi-l acordă zi de zi. Totodată, vreau să sărbătoresc Ziua Internațională a Voluntariatului alături de alte persoane implicate ca și mine, prin voluntariat.”

Georgiana Alexandra Cazacu, Director Resurse umane

Georgiana a fost alături de Comunitatea ONedu România „din momentul în care l-am auzit pe Cosmin, vechi prieten, că are o idee nebună pe care toată țara trebuie să o audă.” Liceană implicată activ în proiecte de educație și voluntariat recunoaște că s-a alăturat „din simplul fapt că am încredere în viziunea lui Cosmin. Am văzut din 2019 până în prezent de ce e în stare și am realizat cât de important este să ne implicăm pentru viitorul educației”.

Georgiana spune că „vreau să inspir alți tineri să se implice în comunitate și să creeze proiecte. Nu contează dacă vor ieși sau nu, important este că s-a încercat. Totodată, sunt puține statistici în zona de voluntariat. Tocmai de aceea am propus să colectăm date despre participanții pe care îi vom avea la Gala Voluntariatului, pentru a putea să creăm o agendă atât la nivel de organizație, cât și la nivel de țară cu ce am putea aduce în plus și să îmbunătățim.”

Iulian Stan, Director financiar

Iulian se ocupă de date și statistici financiare, bugete și cooptat parteneri. Încă de când proiectul era doar la stadiul de idee a zis că se bagă în nebunia organizării unui eveniment cu și despre voluntari, tineri și organizații.

Iulian spune că „îmi place să ajut cu ce pot organizațiile și oamenii să își continue activitatea. Trebuie să redăm speranța voluntarilor din toată țara să se implice în continuare, avem nevoie. Putem vedea puterea unei societăți implicate civic în mobilizarea pentru ucraineni.”

Nominalizările se pot face până la data de 9 octombrie 2022, ora 23:59:59, aici.

Alte articole de citit

START NOMINALIZĂRI Gala Voluntariatului din România își deschide porțile pentru noi premianți. Organizatorul își propune să adune sute de voluntari din toată țara.

O nouă competiție în lumea ONGească își deschide porțile pentru noi voluntari care se implică în comunitățile în care trăiesc. Gala Voluntariatului așteaptă nominalizări de la organizațiile non-guvernamentale și instituțiile…
Vezi articolul