Înainte de toate, alfabetizarea digitală este o stringentă nevoie umană. Fără urmă de îndoială, în secolul nostru, profund marcat de simbolul Internetului, aceasta e absolut vitală pentru beneficiarii actului educațional, indiferent de natura mediului vizat: urban ori rural. Oricum sunt ei – direcți sau nu, copii, tineri, adulți –, nevoia se cere îndeplinită cu prioritate în favoarea lor. În prealabil, aceasta trebuie înțeleasă de creatorii actului educațional, activi în rețeaua ministerului de resort și transpusă în situații oportune de învățare.
Cu ajutorul acestor rânduri – avute clar în minte – credem că am construit puntea spre subiectul central: nevoia de dobândire a competențelor digitale, măcar la nivel elementar; e a tuturor: educați și educabili cuprinși în sistemul național de învățământ. Categoric, aceasta este și nevoia părinților de preșcolari și mici școlari. Ca atare, dat fiind contextul în care programul zilnic începe exclusiv în plan virtual, nu este de mirare faptul că trebuie să facem față provocărilor din societate și din lumea largă, sub aspectele lor definitorii pentru viața socio-profesională. Pe deasupra, trebuie să facem față și schimbărilor care ne arată profilul societății de mâine, precum și profilul omului ce va fi încadrat pe piața muncii, în deceniul următor.
Gândind tocmai la cuvintele „societatea de mâine”, punctăm ideea despre meseriile viitorului,
aflate la un click distanță de anul 2030. Meseriile care acum 10 ani păreau futuriste sunt azi realitate pură. Dăm aici doar câteva exemple notorii: software developers pentru aplicații, systems software developers, profesor/lector digital, specialist în marketing digital, specialist în securitate cibernetică. Să mai privim puțin pe axa timpului, dar înainte. Datorită avântului continuu în domeniul științei și grație resurselor umane specializate, experții vizionari opinează că, în viitorul apropiat, vor fi mult mai accesibile tehnologiile care fluidizează însușirea și consolidarea informațiilor predate; de pildă, machete de studiu concepute pe suporturi electronice (inclusiv de realitate augmentată), imprimarea lor în format tridimensional, tururi de orizont efectuate virtual pe mapamond și în spațiile submarin,
subteran și cosmic, experimente realizate în laboratoare virtuale, exerciții de robotică și new media.
Mențiunile din cele trei paragrafe reprezintă cărările ce se întâlnesc în jurul titlului. Prin fiecare
am urmărit să subliniem ceea ce este indispensabil pentru orice educabil: stăpânirea competențelor digitale – de preferință, la un nivel cât mai avansat, în raport cu vârsta. E limpede că acesta este una cheie, a secolului XXI. E limpede și că, zi de zi, elevii observă cât de prezent este Internetul în viața lor. Mulțumită instrumentelor multimedia, ei observă și că pot învăța mai ușor prin metode atractive și eficiente, adaptate noilor stiluri de muncă intelectuală și ritmuri de lucru. Imaginile diverse și viu colorate, animațiile ce redau diferite arii de activitate, avantajul înregistrărilor audio-video, mixajul lor, claritatea sunetului și evadarea – imaginară, desigur – în fascinante spații (ne)convenționale pot face din cursurile școlare adevărate acte teatrale. În speță, recuzita (ultra)modernă are o valoare fără de care scenariul didactic nu e nici remarcabil și nici memorabil, oricât de bine ar încerca cuvintele frumoase să îi suplinească locul. În paranteză fie spus, fiecare cititor al prezentului articol cunoaște cel puțin un profesor care utilizează pachetul de manuale digitale în propria lui clasă, iar în adaos, aplicații care familiarizează elevii cu natura acestora, respectiv cu universul IT & ITC. Acum, de-ar fi să povestească toți cititorii, am auzi numeroase exemple de multiplicat, culese din unități publice de învățământ și din unitățile private ori din centrele educaționale de tipul Palatul Copiilor sau Casa Experimentelor. Pe scurt, este cu adevărat lăudabilă strădania celor care nu ezită să abordeze direct tema competențelor digitale fundamentale, în ciuda atâtor impedimente frecvente cum ar fi: inerția elevilor, reticența părinților, dependența de propriile gadget-uri și jocuri electronice, factorii care le perturbă participanților atenția, managementul defectuos al timpului (de lucru și de odihnă), lipsa resurselor materiale adecvate pentru buna desfășurare a unui act didactic de înaltă calitate. Văzând latura luminoasă a lucrurilor, înțelegem lesne de ce setul de competențe digitale reprezintă, pe de o parte, soluția în baza căreia se pot rezolva probleme obișnuite în viața cotidiană, iar pe de altă parte, pista de lansare în carieră, luând act de ceea ce se anticipează a fi pe piața muncii. În ambele sensuri
– și îndeosebi în ultimul – trebuie să acționeze toți profesorii și formatorii de formare profesională care se bucură de recunoaștere în domeniul de referință. Prin urmare, primii se preocupă de inițierea
elevilor în respectivul domeniu, iar ceilalți se îngrijesc de certificarea cadrelor profesorale în scopul transmiterii noțiunilor din sfera IT & TIC, dar și al creării de conținut electronic.
Pe fondul ideii anterioare adăugăm o mențiune relevantă: Garantat, alfabetizarea digitală este la fel de necesară ca și alfabetizarea în domeniile primordiale, în cadrul cărora deprindem abilitățile de scris-citit, de calcul (aritmetic și matematic) și de operare cu termenii specifici științelor naturale. În condițiile în care tot mai multe ramuri de activitate socio-profesională și casnică sunt tehnologizate este, categoric, vital să ne dezvoltăm competențele de rigoare, știind câte oportunități există la orice pas; ba chiar să ne formăm continuu în acest sens. Pe cale de consecință, aceasta este nevoia pentru care trebuie să facem totul posibil, căci, în caz contrar, riscăm să rămânem în urma lumii, privite per ansamblu. Drept exemplu să luăm elevul care, din varii motive, nu beneficiază de educația mijlocită de conexiunea la Internet, de dispozitivele corespunzătoare și de atuurile aplicațiilor care se bucură de caracter instructiv-formativ și (re)creativ. Totodată, el nici nu parcurge programele școlare care îi sunt destinate, nici nu poate trăi situații reale de viață înfățișate explicit, la nivelul său de înțelegere, prin mijloace multimedia și nici are cum să resimtă efectele evaluării computerizate, una tot mai des întâlnită și adusă în discuție în rândul publicului interesat. Neștiind cât de mult se pierde în mulțime și neputând să înțeleagă ce riscă, un atare elev este condamnat la analfabetism pur și la analfabetism digital. Concret, ce este de făcut pentru a preîntâmpina ori combate acest fenomen cu urmări nefaste asupra individului și asupra societății, fie ea contemporană sau viitoare? Răspundem, succint, astfel:
Indiferent de pozițiile în care se situează în plan profesional, actorii (non)educaționali au îndatorirea să își unească eforturile mentale și fizice pentru a conlucra în favoarea educabililor care sunt privați de șansa satisfacerii nevoii de alfabetizare digitală, conform cerințelor UE și rigorilor vieții curente, la scară planetară, măsurată cu semnele globalizării. Chiar și în roluri pasive, ei merită să fie puși în centrul cercului în jurul căruia „curg” demersurile didactice proiectate cu ajutorul softurilor speciale și al resurselor educaționale deschise, existente în mediile online și offline (inter)naționale. Așadar, fiind largă plaja lor și relativ mare numărul persoanelor, respectiv al entităților specializate dispuse să ofere suport în plan (trans)curricular – informativ, tehnic, logistic, consultativ și orientativ –, apar premisele salvării lor din ghearele analfabetismului, văzut în toate sensurile lui. În context, pe cât de dur este cuvântul „gheare”, pe atât de dureros este mesajul ce transpare. Și atunci, e clar că nu avem voie să lăsăm o nevoie la voia întâmplării. Jocul de cuvinte nu-i deloc întâmplător creat. Restul este înțelepciune pură câștigată pe frontul numit Curriculum. Restul este și curiozitate, manifestată vădit pe fronturile numite Digitalizare și Evoluție. Înainte însă, totuși, să fie atenți la un detaliu care face diferența: Înțelegerea greșită a nevoii de digitalizare ori satisfacerea ei în exces ne dezumanizează.
În loc de încheiere, vă lăsăm rândul tocmai scris; e (auto)reflexiv și cu potențial proiectiv.
Vlad Camelia Cristina, prof. înv. primar
Școala Gimnazială Bazna, județul Sibiu
Redacția DigitalizămRomânia.ro
Cosmin Andrei
